ADIO FINALĂ‚!** Lecție de handbal, Oltchim – Viborg, 28-34!

ADIO FINALĂ‚!** Lecție de handbal, Oltchim - Viborg, 28-34!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vice președintele Oltchim-ului, Andrei Luca, a spus că cele două echipe sunt egal valoric, dar că danezele sunt de învins. Oficialul a declarat că Oltchimului îi trebuie victoria cu orice preț.

"Sunt două echipe valoric egale, trebuie să prindem o zi bună, asta va face diferență. Restul sunt aspecte tehnice, pe care le-au discutat antrenorii. Viborg ca și alte echipe sunt de învins. Trebuie să ne pregătim de orice, trebuie să câștigăm", a spus Luca.

Iată cele două echipe înscrise pe foaia de joc de cei doi antrenori, Radu Voina și Jakob Vestergaard.

Oltchim:

Huțupan,Smedescu, Pidpalova, Pușcașu, Shymkute, Luca,  Ardean, Maier, Meiroșu, Manea, Szucs, Borbaș, Avădanii, Lecușanu

Viborg:

Due Bagger, Haraldsen, Skov, Zhay, Jurack, Aaen, Mikkelsen, Nielsen, Vărzaru, Lunde, Karen, Kovacsicz, Bjorndalen, Althaus

Florin Costea susține Oltchimul

Atacantul Universității Craiova, Florin Costea, a venit la meci pentru a le susține pe vâlcence, declarând că echipa olteană va câștiga la 3-4 goluri diferență. De asemenea, Oltchim este susținută în tribune și de Aurelia Brădeanu și de președintele Senatului, Mircea Geoană.

1000 de spectatori cu două ore înainte de meci

Atmosferă incendiară la Vâlcea pentru meciul cu Viborg! Fanii Oltchimului și ai handbalului au luat cu asalt Sala Sporturilor "Traian" din Râmnicu Vâlcea! Astfel, cu mai bine de o oră și jumătate înainte de meci, sunt peste o mie de spectatori în tribune, aceștia primind câte un steag din partea organizatorilor.

Arbitrii din Grecia

Cei doi arbitri ai partidei de azi sunt din Grecia, respectiv Nikolaos Korres și Sotiris Migas.Această brigadă a mai condus Oltchimul în Liga Campionilor, în partida cu Lada Togliati, pierdută cu 34-33, în Rusia


Min.60 Final de meci. Viborg bate la Vâlcea pe Oltchim cu scorul de 34-28

Min.59 Viborg pierde mingea în atac, dar Oltchim nu reușește să profite. Oltchim mai înscrie odată de la 7 metri.

Min.58 Măcel la Vălcea, Viborg marchează iarăși

Min.57 Gazdele mai marchează și ele, dar Viborg înscrie prin Jurack

Min.57 Cristina Vărzaru face KO apărarea gazdelor și marchează

Min.56 Jurack marchează și ea, diferența este de 6 goluri

Min.56 Time out Imediat, Skov marchează

Min.55 Pușcașu mai înscrie odată de la 7 metri, Viborg replică imediat

Min.54 Oaspetele ne readuc cu picioarele pe pământ și înscriu din nou.

Min.53 Steluța Luca reduce din handicap pe contra atac, 24-28

Min.52 Oana Manea mai obține un 7 metri, transformat de Pușcașu

Min.51 Gazdele mai reduc din diferență după două bare

Min.50 Viborg face spectacol și marchează din nou

Min.49 Cristina Vărzaru face spectacol și pasează superb pentru Alhaus care înscrie

Min.47 Oana Manea obține o nouă lovitură de la 7 metri. Kristina Lunde este eliminată. Ardean ratează un 7 metri

Min.46 Iulia Pușcașu marchează și ea și revenim la 5 goluri

Min.45 Ardean marchează de la 7 metri

Min.45 Oana Manea obține o lovitură de la 7 metri și o eliminare a lui Bjorndalen

Min.44 Deși este în superioritate numerică, echipa lui Radu Voina joacă haotic

Min.43 Lunde ia o acțiune pe cont propriu și marchează la colțul lung

Min.42 Ardean marchează din nou pe cont propriu

Min.41 Oltchim este groggy, iar fanii vâlceni o înjură pe Cristina Vărzaru

Min.40 Oaspetele refac diferența, Lecușanu este eliminată pentru două minute

Min.38 Maier înscrie din nou, Ardean dă și ea gol pe contra atac

Min.35 Elisei trage puternic în bară

Min.34 Jurack marchează un gol excelent, dar Ramona Maier înscrie și ea.

Min.33 Din fericirea ratează și danezele și Meiroșu marchează

Min.33 Viborg marchează fără probleme, Narcisa Lecușanu ratează

Min.32 Oaspetele ratează atacul, Oltchim pleacă la atac, dar ratăm din nou

Min.31 A început a doua repriză. Adina Meiroșu marchează

Min.30 Final de primă repriză

Min.29 Româncele pierd vremea și se termină prima repriză

Min.28 Oana Manea marchează al doilea său gol, 11-16

Min.27 Oaspetele marchează și se desprind la șase goluri

Min.26 Ambele echipe ratează câte un atac

Min.25 Huțupan apără o minge a lui Skov și menține diferența de 5 goluri

Min.24 Oltchim pierde din nou mingea și Cristina Vărzaru înscrie din contraatac

Min.24 Skov marchează când vrea și este 14-10

Min.23 Antrenorul danez cere time out

Min.23 Ramona Maier recuperează o minge, dar lobul ei se duce pe lângă și se accidentează

Min.22 Adina Meiroșu a obținut o lovitură de la 7 metri. Ardean marchează!

Min.21 Rike Skov reface diferența de patru goluri

Min.20 Din fericire și oaspetele greșesc atacul, a intrat și Gabriela Szucs. Ramona Maier marchează din nou!

Min.19 Oaspetele greșesc și pierd o nouă minge. Lecușanu obține  o lovitură de la 7 metri. Lecușanu ratează!

Min.18 Ardean Elisei marchează după minute bune de joc

Min.17 Luminița Huțupan apără în sfârșit o minge a lui Skov

Min.16 Cele două echipe fac câteva greșeli, niciuna nu marchează momentan

Min.15 Un nou contra atac al oaspetelor și gol! Cristina Vărzaru înscrie!

Min.14 Skov ne pune din nou la punct, 11-7 pentru oaspete! Oltchim pierde din nou mingea

Min.13 Narcisa Lecușanu obține o lovitură de la 7 metri. Tot ea marchează!

Min.12 Time out pentru Oltchim. Radu Voina le spune elevelor sale să pună mâna pe adversare

Min.12 Mikkelsen marchează din nou, 10-6 pentru Viborg

Min.11 Ramona Maier reduce din handicap cu un gol frumos

Min.11 Jurak marchează din nou de la 7 metri

Min.10 Steluța Luca marchează cu greutate primul său gol al meciului

Min.10 Skov este eliminată pentru 2 minute. Mikkelsen înscrie pe contra atac în inferioritate numerică

Min.9 O nouă paradă a Luminiței Huțupan,dar oaspetele resping din nou atacul nostru

Min.9 Luminița Huțupan apără prima sa minge în semifinală și Oltchim pleacă în atac, dar Luca pierde din nou mingea

Min.9 Ardean marchează primul său gol pentru Oltchim, 4-6!

Min.8 Jurak marchează de la 7 metri, 6-3 pentru oaspete

Min.7 Steluța Luca primește cartonașul galben

Min.6 Narcișa Lecușanu aruncă puternic, dar mingea lovește bara

Min.5 Luca pasează greșit, dar Maier marchează totuși prin Ramona Maier

Min.4 Oaspetele au două goluri avans, după niște gafe ale echipei vâlcene

Min.3 Viborg se află în atac, dar pierde mingea, Oltchim pleacă în atac. Mikkelsen înscrie

Min.3 Oana Manea marchează pentru Oltchim!

Min.2 Narcișa Lecușanu a egalat de la 7 metri, dar oaspetele au marcat imediat pe contra atac de două ori!

Min.2 Oaspetele deschid scorul! 0-1

Min.1 Prima paradă a Luminiței Huțupan! Pe contra atac Meiroșu face fault în atac!

Min.1 Viborg are lovitura de începere. Fanii Oltchimului sunt dezlănțuiți.A început partida.



 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×